Polițiștii arădeni au demarat mai multe acțiuni, în baza planului de măsuri „Foc de artificii 2022”, coordonat de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Priculoase, în piețele din municipiu și județ.
În Pâncota, au fost depistate și ridicate în vederea confiscării aproape 5.000 de baterii, rachete și alte articole pirotehnice din clasa F2, în valoare de aproximativ 2.500 de lei.
Din Piața Obor, din municipiu, au fost confiscate aproximativ 100 de rachete, emițătoare de sunet și baterii de artificii, din categoria F2, în valoare de aproximativ 1.600 de lei.
Pe numele persoanelor care le-au comercializat au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni pirotehnice, fără drept.
Acțiunile polițiștilor se vot desfășura penament, în această perioadă, în piețe, târguri și oboare.
RECOMANDĂRI PENTRU FOLOSIREA
MATERIALELOR PIROTHNICE
Utilizarea şi folosirea necorespunzătoare a produselor pe bază de amestecuri pirotehnice s-a soldat cu incidente urmate de autoaccidentarea persoanelor care le-au folosit, cât şi a celor aflate în raza de acţiune. Pentru prevenirea unor eventuale situaţii de urgenţă, generate de folosirea acestor obiecte şi minimalizării incidentelor cu urmări grave, reamintim tuturor cetăţenilor câteva măsuri specifice.
Articolele pirotehnice din clasa I, care sunt permise comercializării de societățile comerciale autorizate, sunt steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi pocnitori de Crăciun şi pentru petreceri, focuri, chibrituri şi beţişoare bengale, șerpi, minipocnitori cu confetti, granule scânteietoare.
Sunt interzise cu desăvârșire orice obiecte care produc zgomot!!! (exemplu: petardele).
CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE
ARTICOLELE PIROTEHNICE DE DIVERTISMENT ?
-
Comercializarea acestora se face numai persoanelor cu vârsta peste 16 ani;
-
Distanţa de securitate în timpul folosinţei dintre utilizator şi obiectul pirotehnic, trebuie să fie de cel puţin 1 m;
-
Nivelul maxim de zgomot nu trebuie să depăşească 120 dB sau un nivel de zgomot echivalent;
-
Categoria 1 NU trebuie să cuprindă petarde, baterii de petarde, petarde luminoase şi baterii de petarde luminoase;
-
Pocnitorile din Categoria 1 NU pot să conţină mai mult de 2,5 mg de fulminat de argint;
-
Citiți cu atenție informațiile de pe ambalaj!
SE INTERZICE
FOLOSIREA ARTICOLELOR PIROTEHNICE
ÎN URMĂTOARELE SITUAȚII:
-
Între orele 24:00 si 6:00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
-
la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;
-
la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațile electrice de înaltă tensiune, locuri de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, instalații de gaze;
-
la o distanță mai mică decât cea prevazută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
-
în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
-
pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
-
la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Așadar, pentru sărbători de iarnă liniștite, alături de familie, fără vizite la spital din cauza articolelor pirotehnice, evitați folosirea acestora și/sau persoanele care le utilizează.
Dacă alegeți divertismentul cu materiale pirotehnice, achiziționați-le din surse autorizate și folosiți-le cu respectarea regulilor.