Până şi cerul a plâns la plecarea lui Adi Lucaci…

by Sorin Haut

Zi grea, astăzi, slujba de înmormântare a lui Adi Lucaci desfăşurându-se în linişte, printre stropi de ploaie. Până şi cerul a plâns la plecarea fostului fotbalist, antrenor, conducător de club şi preşedinte de AJF, dar mai presus de toate a unui OM şi profesionist desăvârşit. Din păcate, starea de urgenţă naţională a făcut ca doar familia lui să-l plângă. Cu siguranţă peste o lună, două, când vom ieşi din acest blestem numit COVID-19, sute de oameni, prieteni, colegi sau simpli suporteri, care ar fi dorit să-l conducă pe ultimul drum, vor avea ocazia să se roage şi la mormântul său.

Pentru că fotbalul arădean îi datorează multe lui Adi Lucaci. Inclusiv acea mult visată Supercupă a României, care să se joace pe noul stadion UTA. Moștenirea lăsată de Adi Lucaci AJF-ului este grea, iar proiectele sale, multe în premieră pentru fotbalul românesc, trebuie duse mai departe, fără echivoc.

Aproape că nu mai contează cine va prelua şefia Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, atâta timp cât acea persoană este obligată să nu se abată de la drumul impus de Adrian Lucaci. Cel al lucrului făcut perfect, fără jumătăţi de măsură.

Dumnezeu să îl odihnească!

 

 

Facebook Comments