Pădurarul Bibarț vrea să-i taie „rădăcinile“ lui Falcă și caută o majoritate fără PNL în CLM Arad

by Cosmin Mihuta

Cel mai mare primar dintre pădurari, Călin Bibarț, un vânător înrăit, și-a găsit „victima“ preferată: Gheorghe Falcă. Pe care îl hăituiește de dimineața până seara, încercând să-i taie „rădăcinile“ de prin primărie și administrația locală în general. Mai că ne vine să-i plângem de milă bietului ioroparlamentar de Brad, dar de câte ori apare o lacrimă în colțul ochiului ne aducem aminte de vorba „ce-și face omul cu mâna lui…“.

După ce s-a văzut pe scaunul de primar, cu cel mai mic scor obținut vreodată de PDL/PNL în municipiul Arad, Bibarț a început vânătoarea. Prima pe listă a fost Claudia Macra, administratorul public al orașului, care a zburat cât ai zice pește, fiind înlocuită de „meseriașul“ Boca. Un mic yesman, asupra căruia vom reveni cu altă ocazie, numit fără o consultare prealabilă cu Marele Vizionar. Dar Bibarț nu se oprește aici, sursele noastre din PNL susțin că următoarea „rădăcină“ pe care vrea să o taie e viceprimarul. Declarativ, e vorba despre Bîlcea, în realitate, Falcă ar vrea să-l pună pe tânărul Mihai Pașca. Oricare dintre cei doi ar fi propuși, reacția lui Bibarț e aceeași: nu vrea un om al lui Falcă lângă el. Din informațiile noastre, Bibarț caută sprijin la toate partidele pentru a crea o majoritate în Consiliul Local Municipal Arad fără PNL, blocând astfel planul lui Falcă. Atât de disperat e Bibarț, încât aflăm că e dispus să ofere o funcție de viceprimar și celor de la PSD, numai liberali să nu vadă prin primărie.

Iar planul noului primar nu se oprește aici. Zice gura lumii că nici prefectul Stoian nu se simte prea bine, iar Bibarț trage sforile, alături de senatorul Ioan Cristina și alți susținători din PNL Arad, pentru a tăia o altă „rădăcină“ a lui Falcă. Șansele de izbândă sunt destul de mari, având în vedere influența pe care cei doi o au la București, dovadă fiind impunerea lui Teodor Țigan în funcția de director general Romsilva, peste capul lui Falcă, dar și candidatura lui Bibarț la Primăria Arad, impusă de la centru.

Facebook Comments