Ozana Barabancea: ”Nu mă tem de moarte”

by Dana B.

Ozana Barabancea a făcut mărturisiri de suflet. Vedeta a afirmat că nu se teme nicidecum de moarte.

Ozana Barabancea, care a slăbit 40 de kilograme în ultimele luni, este cunoscută ca artistă lirică, dar și din postura de jurată la emisiunea „Te cunosc de undeva” de la Antena 1.

Vedeta a fost invitată în platoul emisiunii „Agenția VIP”, de la Antena Stars, unde, printre altele, a vorbit și despre moarte.

„Nu îmi este frică de moarte, îmi este frică de durerea fizică. Însă este bine să ne pregătim pentru moarte. De aceea particip în fiecare duminica la Sfânta Liturghie unde se spune de sfârşit creştinesc al vieţii noastre”, a declarat Ozana Barabancea, care a fost fotografiată de curând în timp ce se antrena din greu la sala de sport.

„Am început să fac colivă părinţilor, şi nu numai lor. Fac cea mai bună colivă din lume. Ultima oară am făcut pentru fostul meu șef, care a murit acum un an. Contează foarte mult să facem noi colivă”, a adăugat ea.

„Am avut un moment uriaş de fericire pentru că eu l-am visat pe tata după ce a trecut dincolo, pentru că eu consider că nu există moarte în creştinism. A murit în 1999 pe masa de operaţie…Eu i-am mulţumit doctorului anestezist şi i-am spus că sunt convinsă că făcut tot ce îi stă în putere pentru a-l salva, dar nu a fost să fie”, a încheiat artista lirică.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments