ORGANIZATIA DE FEMEI A PDL VLADIMIRESCU SI-A STABILIT STRUCTURILE DE CONDUCERE

by Calin Moga

Partidul Democrat Liberal Arad continuă demersul de a alege noi structuri de conducere în ceea ce privește organizațiile de femei din județ. Astfel, organizația de femei a filialei PDL Vladimirescu și-a ales, vineri, o nouă structură de conducere.

Alegerile s-au desfășurat sub supravegherea și îndrumarea doamnei Adrianei Chirilov, coordonator al Comisiei de Reorganizare a Organizației Județene de Femei a PDL Arad, și a domnului Ioan Plaveți, consilier județean și secretar general al PDL Arad.

„Încă o dată se dovedește că PDL Arad este una dintre cele mai bine organizate filiale de partid din țară, cu structuri complexe pentru fiecare segment de membri și pentru fiecare localitate în parte. Astfel, deși se fac alegeri în mai multe organizații de femei ale partidului, pot spune că doamnele democrat-liberale sunt gata de o colaborare intensă și de lungă durată cu doamnele din Partidul Național Liberal, partid cu care formăm în acest moment Alianța Creștin Liberală. Le urez succes noilor conduceri și sper ca implicarea lor în acțiunile următoare să fie de bun augur și în folosul comunităților”, a declarat Adriana Chirilov.

În urma alegerilor, OF-PDL Vladimirescu arată în felul următor:

Viorica Arba – președinte;

Florica Serac – vicepreședinte;

Marina Plaveți – vicepreședinte;

Lidia Cuc – vicepreședinte;

Manuela Saidoș – vicepreședinte;

Paraschiva Tamaș – secretar executiv;

Iulia Iancu – secretar executiv;

Adina Vâtcă – secretar executiv;

Romina Beleni – secretar executiv;

. Din aceeași organizație fac parte și localitățile Horia, Cicir și Mândruloc.

Facebook Comments