Organizația Națiunilor Unite cere eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi

by Florian Popa

ONU a cerut vineri „eliberarea imediată” a opozantului rus Aleksei Navalnîi, care tocmai a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare, pe lângă cei 11 ani şi jumătate primiţi în urma unor sentinţe anterioare. Această condamnare „suscită noi îngrijorări privind hărţuirea judiciară şi instrumentalizarea sistemului judiciar în scopuri politice în Rusia”, a denunţat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, într-un comunicat citat de Agerpres.ro.
Statele „au obligaţia de a respecta toate drepturile la un proces echitabil şi la o procedură obişnuită pentru toate persoanele private de libertate”, a subliniat Turk.
„Fac apel la autorităţile ruse să respecte aceste obligaţii prin încetarea imediată a încălcărilor drepturilor omului împotriva lui Navalnîi şi să-l pună în libertate”, a adăugat el.
Această nouă condamnare a celui mai vocal oponent al lui Vladimir Putin „survine în mijlocul unei represiuni din ce în ce mai severe a libertăţii de exprimare şi a opoziţiei politice în Rusia”, mai notează cel mai înalt responsabil ONU pentru drepturile omului.
Principalul opozant rus a fost încarcerat la revenirea sa în Rusia, la începutul anului 2021, după ce a supravieţuit in extremis unei otrăviri pe care o pune pe seama serviciilor de securitate ruse, ce ar fi acţionat la ordinul preşedintelui Vladimir Putin. Navalnîi a fost condamnat apoi de două ori.
Vineri el a primit o nouă pedeapsă, de 19 ani de închisoare, o pedeapsă pe care va trebui să o ispăşească într-o nouă colonie penitenciară, cu condiţii deosebit de dificile.

Facebook Comments