Oradea va avea cinci parcuri noi, cu fonduri europene. La Arad, Bibarț pedalează în gol pe Facebook

by Cosmin Mihuta

Avem parte de o nouă lecție de administrație dinspre Primăria Oradea. În timp ce la noi, prințișorul Călin Bibarț pedalează în gol pe Facebook sau se bate în citate cu colegii de partid care nu l-au vrut candidat la primărie, la Oradea lucrurile se mișcă în continuare și se atrag fonduri europene. Zestrea de spații verzi a Municipiului Oradea se va îmbogăți în perioada următoare cu cinci parcuri noi, în suprafață totală de 12 hectare. Acestea vor fi finanțate din fonduri europene, în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, noile parcuri urmând să fie amenajate pe terenuri degradate din muncipiu.

Săptămâna aceasta, Primăria Oradea va emite ordinul de începere a lucrărilor. Totodată, în cadrul proiectului, se vor amenaja un teren de sport multifuncțional, teren de fitness, alei pietonale, carusel și leagăne, aparate fitness pentru persoane cu dizabilități, toalete publică etc.

Revenind la Arad, ne aducem aminte că în urmă cu mai bine de șase lui, în goana după imagine, prințișorul Bibarț promitea în binecunoscutul stil al tătucului său Falcă, faptul că primăria va achiziționa terenul fostei fabrici Tricoul Roșu. Multe povești vânătorești am aflat de la fostul viitor candidat, care de aproape un an ne ține doar în postări pe Facebook, fără nicio finalitate în viața reală.

Facebook Comments