Opt studenţi străini, trimiși în judecată în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”

by Dana B.

Opt studenţi străini au fost trimişi în judecată pentru dare de mită, în dosarul „diplome de licenţă fără studii”, care vizează cele două universităţi din Arad, la care au avut loc percheziţii la jumătatea anului 2017, după ce s-ar fi creat reţele infracţionale ce ajutau studenţi să promoveze examene. În acest dosar există deja condamnări, iar procurorii au obţinut acorduri de recunoaştere a vinovăţiei de la 24 dintre suspecţi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, miercuri, că au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a opt studenţi străini de la Facultatea de Medicină Generală (Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” Arad) pentru dare de mită.

Astfel, Sager Muhammad, Abu Rabia Anian, El Fakir Walid, Madjid Hussaini – faţă de la care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar -, Shalata Haya, Dahamshi Mohammad, Sanallah Madhat şi Nasser Rami sunt acuzaţi că în cursul anului 2017, în calitate de studenţi în anul III, au oferit unui cadru didactic, direct sau prin intermediar, sume de bani cuprinse între 200 şi 400 de euro pentru promovarea examenelor restante pentru unul sau pentru două semestre, la disciplina Morfopatologie.

„În urma oferirii acestor sume de bani, cadrul didactic a acordat studenţilor note de promovare, încălcându-se astfel şi legislaţia educaţiei şi normele de etică şi deontologie profesională. Menţionăm că, în ceea ce priveşte cadrul didactic (Păiuşan Lucian), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi intermediar (Taha Abed El Kader), cercetat sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată şi a complicităţii la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, procurorii au încheiat cu aceştia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, admise de către Tribunalul Arad, care, prin sentinţă, i-a condamnat pe fiecare la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, arată un comunicat al procurorilor.

Cei opt studenţi vor fi judecaţi la Tribunalul Arad, unde a fost trimis dosarul.

Până în prezent, procurorii au încheiat 24 de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

O studentă din Italia, Maria Giuseppina Di Matteo, a fost prima care a fost condamnată, în martie 2018, după ce şi-a recunoscut faptele. Italianca a primit o pedeapsă cu închisoarea de un an şi zece luni pentru de cumpărare de influenţă, un an pentru complicitate la infracţiunea de fals informatic şi un an pentru complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Instanţa a contopit pedepsele, rezultând doi ani şi şase luni de închisoare, însă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de trei ani.

În acest dosar a mai fost condamnat profesorul universitar Lucian Păiuşan, medic primar de anatomie patologică, care a semnat, de asemenea, un acord de recunoaştere a vinovăţiei. El a primit tot o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Tribunalul Arad a mai decis ca notele studenţilor care au plătit pentru a fi trecuţi de profesorul Lucian Păiuşan să fie şterse din toate registrele şi cataloagele.

În 26 iulie 2017, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au făcut 106 percheziţii domiciliare, la acea dată 36 de persoane fiind acuzate de săvârşirea de infracţiuni de corupţie. În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice.

Anchetatorii susţin că la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad s-ar fi constituit „reţele infracţionale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenţi la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor”.

De asemenea, în acest mecanism, studenţi care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alţi colegi. În anumite cazuri, banii oferiţi în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsaţi la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relaţii de prietenie cu profesorii implicaţi.

Cadrele didactice ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la studenţi pentru a le oferi lucrări de licenţă deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceştia să înţeleagă limba.

Totodată, informaticienii instituţiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare şi ar fi modificat rezultatele obţinute de unii dintre studenţi ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.

În noiembrie 2017, anchetatorii au anunţat că 120 de persoane, cadre didactice şi studenţi, au fost audiate, fiind cercetate pentru infracţiuni de corupţie.

Tot în noiembrie 2017, în cadrul anchetei, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie asupra a trei casete de valori deţinute de către doi dintre cei cercetaţi în cauză, la unităţi bancare din Arad şi Timiş, în urma cărora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate. Poliţiştii au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, 500 de grame de aur, 110 grame de perle, 200 de grame de rubine şi două inele cu diamant.

 

Sursa: news.ro

Facebook Comments