Opt refugiați, depistaţi într-un microbuz, în apropierea frontierei de stat

by Andreea Radu

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș I au depistat în apropierea frontierei de stat, pe comunicaţia Borş-Santău, într-un microbuz înmatriculat în Polonia, condus de un cetăţean român, opt cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.
În data de 10.12.2023,în jurul orelor 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș, care executau misiunea de supraveghere şi control a frontierei de stat, pe comunicația Borș-Santău, au oprit, în apropierea frontierei de stat, un microbuz înmatriculat în Polonia, condus de un cetățean român. În interiorul mijlocului de transport colegii noştri au depistat opt cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni Siria, Egipt și Irak, cu vârste cuprinse între 19 și 47 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments