Opt monumente funerare, distruse în cimitirul din Pilu. Patru minori, identificați de polițiști, dintre care trei au fost reținuți

/
Opt monumente funerare, distruse în cimitirul din Pilu. Patru minori, identificați de polițiști, dintre care trei au fost reținuți








La data de 1 noiembrie 2025, polițiștii din Pilu au fost sesizați despre faptul că, în cimitirul catolic de la marginea localității, au fost distruse mai multe monumente funerare.


În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că fapta a avut loc în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie a.c., când opt monumente au fost vandalizate. Distrugerile au constat în smulgerea și punerea la pământ a patru monumente funerare, ruperea unui monument și aruncarea acestuia pe marginea drumului național, ruperea în două a unui alt monument, precum și distrugerea crucilor altor două morminte.


Polițiștii au demarat imediat cercetările, reușind să identifice patru tineri, toți minori și domiciliați în Pilu, bănuiți de comiterea faptelor.


În baza probatoriului administrat, la data de 2 noiembrie a.c., doi dintre minori au fost reținuți pentru 20 de ore, iar un al treilea, pentru 24 de ore.


Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru profanare de morminte, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.