Olimpia Melinte și-a redescoperit pasiunea pentru scris

by Cristian Dobre

Actrița Olimpia Melinte este deja în cea de-a 20-a zi de izolare, după ce filmările pentru serialul “Vlad” au fost sistate și susține că nu se plictisește deloc, ba chiar vede această carantină ca pe o vacanță mult așteptată și o redescoperire de sine.

În afara faptului că acum poate petrece mult mai mult timp cu fiul ei, Olimpia Melinte își redescoperă și unele pasiuni.

„Suntem în autoizolare de pe 13 martie și viața noastră s-a schimbat total! Am devenit mult mai responsabili, mai atenți unii la nevoile celorlați și suntem gata să inventăm jocuri și activități noi la orice pas”, ne-a povestit actrița, care acum are și mai multă activitate decât atunci când filma zilnic pentru serialul „Vlad”. „Pe lângă temele zilnice de la grădiniță, avem parte de noi provocări, Sasha construiește și pictează de zor, iar eu scriu și îmi fac orele de canto. Îmi face foarte bine tot timpul ăsta pe care îl petrecem împreună și îmi pare rău că nu l-am cunoscut niciodată așa de bine ca acum. În sfârșit am timp pentru lectură, pentru sport, pentru a picta, pentru a scrie. Zilele trecute mi-am lansat blogul, care stă de luni bune în așteptare, pentru că nu găsisem timp să mă ocup de el. Am învățat să gătesc, mă uit la serialele care îmi plac, ascult concerte și ne uităm la spectacolele de teatru, balet și operă, experiența nu e aceeași precum cea din sală, dar ne face bine să ne înconjurăm de frumos, când în jurul nostru lucrurile se degradează de la o zi la alta”, ne-a mai povestit Olimpia.

E ca și cum mi-aș da restart și nici o zi nu seamănă cu alta

Ce-i drept sunt zile când o năpădesc gândurile, când nu poate să-i răspundă fiului ei că se va termina toată perioada asta, însă Melinte și-a propus să scape de anxietate prin lucrurile mărunte care însă îi aduc fericire. „Acum am vreme pentru mine, pentru măști naturale și băi lungi, pentru plantat flori pe terasă, să contemplăm copacul care tocmai a înflorit în fața blocului. Sunt lucruri mărunte pe care până acum le făceam în viteză, dar tânjeam mereu după ele. E adevărat că sunt și zile când obosesc foarte tare sau când mă năpădesc fricile și anxietățile și atunci ritualul meu sună cam așa: îmi schimb hainele și îmi rearanjez părul, aprind bețioare parfumate sau lumânări, deschid fereastră ca să lasă aerul curat să intre și las energiile noi să le înlocuiască pe cele vechi.

O baie lungă și o carte bună mă fac să uit de momentele grele, un picnic pe covor împreună cu Sasha face minuni, iar momentele zilnice de mișcare, fie că sunt clase de pilates, yoga sau dans, au grijă de moralul meu. Sportul a devenit un act de igienă, îmi eliberează mintea și îmi crește tonusul, așa că în perioada asta nu există zi fără mișcare. E ca și cum mi-aș da restart și în felul ăsta parcă nici o zi nu seamănă cu alta”, ne-a mai declarat interpreta Elizei din serialul „Vlad”.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments