Olandezul Desley Ubbink este prezentat drept noul număr 10 al UTA-ei

by Sorin Haut

UTA a prezentat astăzi un nou jucător şi deşi toată lumea spera să fie atacant, căci din acest compartiment au plecat patru oameni şi încă nu a fost adus nici unul, cel apărut în faţa presei este un fotbalist de linie mediană, anunţat de impresarul Bogdan Apostu drept un număr 10. Într-adevăr, olandezul Desley Ubbink, 28 de ani, este un mijlocaş ofensiv interesant, a căruit cotă de piaţă însă s-a prăbuşit în ultimii cinci ani, de la 650 de mii de euro (conform Transfermarkt) la doar 200 de mii în acest moment. Cel mai mult a confirmat în Slovacia, la Trencin, acolo unde a evoluat timp de doi ani şi jumătate atât în competiţiile interne cât şi în Europa League. “Este profilul de jucător ofensiv care îi lipsea UTA-ei, cred că îi va încânta pe suporteri. La început mi-a fost greu să cred că va ajunge în România, dar iată că s-a întâmplat şi am reuşit să îl încadrăm în plafonul salarial de la UTA. La Trencin a avut într-un sezon 24 de asissturi, cele mai multe din istoria campionatului slovac. Va fi un câştig mare pentru echipă”, a anunţat Apostu. “Sunt fericit că am ajuns la acest club istoric, de mare tradiţie, ştiu ce înseamnă UTA şi suporterii ei, abia aştept să joc şi să dau totul pentru echipă. Ştiu că a eliminat acum mult timp Feyenoord, din Cupa Campionilor, cunosc istoria acelui meci. Postul meu principal e număr 10, dar am jucat şi 8 sau pe bandă”, au fost primele cuvinte ale olandezului Ubbink, în calitate de nou fotbalist al UTA-ei.

Apostu: „Profilul de jucător ce îi lipsea UTA-ei”. A confirmat la Trencin, dar nu şi în Polonia

Cota de piaţă a batavului a căzut şi odată cu evoluţiile sale palide din prima ligă a Poloniei, el reuşind în Ekstraklasa – sezonul trecut, la Podbeskidzie – doar o pasă decisivă şi două goluri în 16 meciuri bifate – din care nu toate integralist. Are 690 de minute jucate, adică o medie de nici o repriză, absentând în alte 14 partide, ori din cauza unor  accidentări, ori a faptului că nu a făcut parte din lot. Echipa sa a terminat ultima în campionat şi a retrogradat. La Trencin a avut însă o evoluţie mult mai bună, iar în cele două sezoane şi jumătate, în perioada 2017-2019, a totalizat 15 goluri şi 31 de pase decisive în 81 de meciuri jucate.  De-a lungul carierei a mai evoluat la Shakkter Karagandy şi FK Taraz, în Kazakhstan, dar şi în ţara natală, la Waalwijk şi Tilburg. Antrenorul Laszlo Balint s-a arătat mulţumit de campania de achiziţii de până acum:

UTA a ajuns la şapte transferuri. Balint mai anunţă un fundaş şi încă măcar un vârf

“Eu zic că am adus un foarte mare plus de calitate la echipă şi dacă ne raportăm la calitate-preţ, eu zic că stăm bine. Mi-am dorit o concurenţă cât mai mare pe posturi şi alături de Bogdan Apostu şi de cei din conducere facem tot posibilul să formăm un lot cât mai competitiv. Am schimbat puţin şi strategia faţă de sezonul trecut, când neavând timpul necesar ne-am axat în special pe fotbalişti români, acomodaţi cu Liga 1. Mâine sper să mai anunţăm un fundaş central, tot străin, iar până la sfârşitul săptămânii sper să aducem măcar un atacant, pentru a definitiva lotul în proporţie de 90 la sută. Sincer, mi-aş mai dori două vârfuri, dar sunt foarte greu nu de identificat, ci de adus, raportat la plafonul salarial de la UTA.”

Atacanţii se „lipesc” greu de UTA, în schimb s-a renunţat uşor la alţi patru

Aşadar, UTA s-ar putea să sufere şi în stagiunea următoare în atac, în condiţiile în care număr 9 autentic mai e doar experimentatul Hora. Poate că oficialii arădeni s-au grăbit când au pus pe liber nu mai puţin de patru atacanţi, căci iată ce greu sunt de transferat. Ubbink este al şaptelea transfer al UTA-ei din această vară, după ce tinerii Adrian Mar şi Tudor Călin, ambii jucători Under, albanezul Idriz Batha, lituanianul Rolandas Baravykas, argentinianul Pablo Passaglia şi muntenegreanul Marko Vukcevic au fost deja anunţaţi oficial drept noii jucători ai Bătrânei Doamne.

 

Facebook Comments