Olanda a câștigat Campionatul European U19 de fotbal, organizat în România

by Sorin Haut

Selecționata Olandei a câștigat în premieră Campionatul European de fotbal Under-19, găzduit anul acesta de România, după ce a învins Spania, deținătoarea trofeului, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, în finala desfășurată pe Stadionul Giulești din București.

Olanda a obținut titlul continental în urma unui autogol marcat de portarul Raul Jimenez (63), la centrarea lui Givairo Read.

Olanda a devenit a doua națiune, după Germania, care a câștigat toate competițiile organizate de UEFA pentru echipe naționale, la masculin și feminin – EURO, EURO U21, EURO U19 și EURO U17.

Olanda a câștigat toate cele cinci meciuri de la Europeanul Under-19, în semifinale impunându-se cu 3-1 în fața României.

Titlul de golgheter a fost obținut de spaniolul Pablo Garcia și olandezul Kees Smit, cu câte 4 goluri fiecare, Smit obținând și trofeul de cel mai bun jucător al turneului final. (agerpres, foto: Profimedia)

Facebook Comments