OFL, respect pentru oamenii care fac bine

by Andreea Radu

De mai bine de un an, mii de cadre medicale și alte categorii profesionale aflate în linia întâi în lupta cu pandemia au făcut eforturi imense pentru a salva vieți, pentru a vindeca, pentru a face bine. Doamnele și domnișoarele din PNL apreciază efortul lor și au lansat un proiect prin care vor să recunoască public meritele, să le mulțumească.

„Sunt doamne și domnișoare care au stat în linia întâi, care și-au schimbat viața în ultimul an, care au făcut sacrificii pentru cei aflați în suferință. Cele mai multe au familii și au acceptat atât riscurile pentru propria sănătate cât și modificarea programului de lucru, pentru a-și respecta misiunea de a salva. Sunt oameni care fac bine, la propriu și la figurat. De aceea, proiectul nostru se numește «Oameni care fac bine». Le acordăm o diplomă, recunoștința noastră și un voucher la saloane de înfrumusețare care au acceptat parteneriatul în cadrul proiectului. Frumusețea este în centrul acestui proiect: frumusețea sufletului, dorința de a face bine, sacrificiul, dar și frumusețea doamnelor și domnișoarelor care îmbracă halatul alb sau uniforma și, din păcate, în ultimul timp, echipamentele medicale care acoperă fața. Cred că arădenii, publicul, trebuie să vadă aceste chipuri și să le mulțumească, acum când facem pași mari pentru a depăși pandemia. Am lansat această acțiune astăzi, când serbăm 146 de ani ai PNL, un partid al celor care au produs în mentalitate și în societate schimbările care au modernizat România. Le mulțumesc colegelor din OFL care au pus suflet în acest proiect și partenerilor noștri care nu ajută să acordăm respectul cuvenit doamnelor care fac bine”, a declarat Geanina Pistru, președintele OFL Arad.

Primele diplome și surprize au fost acordate astăzi de Geanina Pistru, Liliana Wass și Cristina Pop doamnelor Florina Grecu, Hortensia Filip, Alina Adriana Lionti și Andrada Valea. Campania va continua în următoarele săptămâni.

Facebook Comments