Oficial: Crişul se poate pregăti pentru turneul de promovare!

by Rusu Flavius

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a hotărât luni ca sezonul 2019-2020, atât în Liga Florilor (feminin), cât şi în Liga Zimbrilor (masculin), să se încheie, ierarhiile rămânând cele din momentul întreruperii campionatului. Cele două formaţii aflate în fruntea clasamentelor, Dinamo Bucureşti, la masculin, şi SCM Râmnicu Vâlcea, la feminin, se aflau în momentul întreruperii sezonului pe primul loc, dar acestea nu vor primi titlul de campioane, potrivit site-urilor oficiale ale cluburilor. În ceea ce priveşte Cupa României, meciurile rămase de disputat ar putea fi programate înaintea debutului sezonului viitor. Federaţia Română de Handbal hotărâse anterior ca, din cauza pandemiei de COVID-19, să se mai dispute un singur meci din actualul sezon al Ligii Florilor, restanţa AHCM Slobozia – CSM Bucureşti, astfel încât echipele aflate pe primele două poziţii în clasament, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti, să aibă acelaşi număr de meciuri disputate şi să se poată acorda titlul de campioană.

În acest moment, distribuţia echipelor de handbal feminin în cupele europene este următoarea: Liga Campionilor – SCM Râmnicu Vâlcea; European Handball League – CSM Bucureşti (se va solicita wild-card pentru Liga Campionilor), Minaur Baia Mare, SCM Gloria Buzău. La masculin, România va avea patru reprezentante în cupele europene, după cum urmează:European Handball League – Dinamo Bucureşti (se va solicita wild-card pentru Liga Campionilor), Potaissa Turda;Cupa EHF – Minaur Baia Mare, HC Dobrogea Sud Constanţa.

Membrii Consiliului de Administraţie al FRH au decis în unanimitate să nu se retrogradeze din Ligile Naţionale în acest sezon. De asemenea, se vor organiza turnee de promovare, la 30 de zile după intrarea în săli. Astfel, fetele de la Crișul Chișineu-Criș, câştigătoare a seriei D din liga secundă, se vor prezenta la start alături de alte şapte echipe, clasate pe primele două locuri în cele patru serii ale ligii secunde.

În primul meci al turneului final, Crişul va da piept cu a doua clasată din seria C, CS Activ Prahova Ploiești. În cazul unei victorii, arădencele vor juca, apoi, în semifinale, cu promovarea în Liga Florilor pe masă, cu câștigătoarea dintre Neptun Constanţa și HCF Piatra Neamț.

Facebook Comments