OBIECTIV INDEPLINIT: VIITORUL CRAIOVA – NATIONAL SEBIS 0-2

by Sorin Haut

Naţional Sebiş s-a impus fără emoţii în deplasarea de astăzi, de la Işalniţa, într-un meci contând pentru etapa a 11-a a seriei a IV-a din eşalonul trei. Echipa pregătită de Adrian Abrudean a învins Viitorul Craiova cu 2-0, prin golurile marcate pe final de primă repriză de Sulea, minutul 44 şi Bozian, minutul 45. Reuşite venite în urma unor şuturi din interiorul careului, în dreapta portarului ultimei clasate din “C4”. Sebişul şi-a conservat fără probleme avantajul de două goluri, acelaşi Bozian fiind aproape de dublă, dar şutul său a fost respins cu un reflex salvator de portarul oltenilor. Miron – Toader, Bier, Mardare, Neacșu – Apostol (Tothăzan), Roman, Călin (Ţîrlea), Bozian (Moise) – Sulea (Ganea), Lazea a fost formula trimisă în teren de “Ştili” Abrudean.

Abrudean: „Era foarte important să câştigăm”

Victorie meritată pentru Naţional Sebiş, care se desprinde, cel puţin până mâine, la patru puncte de UTA BD. „Victorie pe deplin meritată, am controlat clar jocul din primul până în ultimul minut, nu s-a pus nici un moment problema învingătoarei. Felicit jucătorii pentru efortul depus şi pentru cele trei puncte, foarte importante în economia clasamentului. Mă bucur că nu am primit gol, era foarte important să câştigăm”, ne-a declarat Adi Abrudean. Nici măcar absenţa golgheterului Ionuţ Radu nu s-a resimţit în tabăra echipei din Sebiş, care poate încheia prima parte de campionat neînvinsă:

Program accesibil pe final de tur

Echipa noastră nu stă într-un jucător sau în altul, suntem un grup unit şi avem un lot suficient de valoros. În continuare programul este accesibil, ne propunem şase puncte în ultimele două meciuri din acest an, cu Pandurii II şi la Lugoj”, mai spune „Ştili” Abrudean. UTA BD joacă mâine, ora 14, la Ineu, pe un teren unde zărăndanii sunt decişi să dea marea lovitură. Sebişul rămâne pe locul doi în clasament, atâta timp cât liderul Becicherecu Mic s-a impus clar, scor 4-0, în meciul cu Minerul Mehedinţi. Tot astăzi, Vulturii Lugoj a dispus la limită, 1-0, de Pandurii II Târgu Jiu.

 

 

 

 

 

Facebook Comments