Oana Roman, în culmea fericirii. În sfârșit poate locui cu mama ei

by Cristian Dobre

Oana Roman este în culmea fericirii. Vedeta și-a cumpărat casă și astfel se va putea muta împreună cu mama ei.

Oana Roman și-a vândut apartamentul din Lacul Tei și a cumpărat o vilă în Pipera. Vedeta își dorea foarte mult să aibă un spațiu de locuit mai mare, dar și să o aibă alături pe mama sa, Mioara Roman. Noua casă a Oanei Roman a costat aproximativ 160.000 de euro, potrivit click.ro. Vedeta a devenit proprietara vilei în urmă cu câteva zile și urmează să se mute în ea peste două luni, în noiembrie. Aceasta este noua casă a Oanei Roman (FOTO: click.ro) Pentru apartamentul din Lacul Tei, unde locuia, Oana Roman a obținut un preț de 200.000 de euro.

”Sunt foarte bucuroasă, chiar este o realizare pentru mine. Mi-am dorit o casă cu mai mult spaţiu ca să stea şi mama cu noi. Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, am găsit o casa superbă care are în jur de 300 de mp, 4 dormitoare, 2 livinguri, garaj, terase şi o curte de 1.000 de mp. Avem o livadă frumoasă cu piersici, caişi, meri, dar şi o vie, chiar suntem norocoşi. Ne vom muta acolo în noiembrie pentru că vom face lucrări de amenajare care vor dura două luni. Mama va avea spaţiul ei. Abia aştept să petrecem Crăciunul în casă nouă”, a declarat Oana Roman pentru sursa citată.

Oana Roman a fost în centrul atenției încă de pe vremea când era doar o adolescentă. Este fiica fostului premier al României, Petre Roman, și a Mioarei Roman. Vedeta  este căsătorită cu Marius Elisei. Din mariajul celor doi a rezultat o fiică, Maria Isabela.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments