O victorie cu Belarus ne apropie și mai mult de European! Arădeanul Man ar putea fi titular în națională

by Sorin Haut

Naționala de fotbal a României se pregătește de o dublă importantă, în preliminariile Campionatului European: meciul cu Belarus, de la Budapesta, programat joi, 12 octombrie, de la ora 21:45, televizat pe Antena 1 și apoi partida de acasă, de pe Arena Națională, cu Andorra (porți închise, au acces doar copii sub 14 ani), de pe 15 octombrie, de la 21:45, televizat pe Prima TV. Arădeanul Dennis Man revine sub tricolor și ar putea fi chiar titular în meciul de mâine seară, Edi Iordănescu pregătind o formulă ofensivă. Altfel, UEFA a reprogramat meciul dintre Israel și Elveția (n.n. ca urmare a stării de război în care se află Israelul) pe 15 noiembrie, cu doar trei zile înainte de duelul israelienilor cu România.

UEFA a amânat meciurile Israelului, se complică programul grupei!

Așadar, luna noiembrie va fi „de foc” pentru selecționata din Israel, aflată în luptă cu România pentru locul 2 în grupă și, implicit, calificarea directă la Campionatul European. Israel va disputa trei meciuri în decurs de șapte zile în noiembrie, cu Elveția, România și Andorra (pe 21), în vreme ce duelul cu Kosovo, programat inițial pe 15 octombrie dar amânat la rândul lui, a rămas momentan „în aer”. Foarte probabil, cele două meciuri de acasă pe care Israel le mai are de jucat în aceste preliminarii, cu Elveția, respectiv România, vor avea loc pe teren neutru.

Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra:

PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Andrei Borza* (FC Rapid 1923, 0/0);

MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0); ATACANȚI
Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).

* Andrei Borza a fost convocat în urma accidentării lui Mario Camora.

Meciurile rămase din grupa României:

12 octombrie 2023

ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (amânat)

15 octombrie 2023

ora 19:00 | Elveția – Belarus

ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (amânat)

18 noiembrie 2023

ora 19:00 | Belarus – Andorra

ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus.

WhatsApp Image 2023-10-02 at 10.20.04
Facebook Comments