O ultimă etapă ce poate complica situația în play-off: victimă aproape sigură la Sepsi, FCC UAV așteaptă un cadou din partea rivalei Rapid!

by Sorin Haut

Ultima etapă a sezonului regulat (a 22-a) din Liga Națională de baschet feminin este cea care va decide de pe ce loc va aborda play-off-ul (SuperLiga, tururile 1 și 2) FCC UAV Arad, candidată la titlu în acest sezon, cu toate că la acest moment este greu de crezut că supremația lui Sepsi SIC Sfântu Gheorghe va fi întreruptă în 2023. S-a văzut asta și în finala Cupei României, unde covăsnencele au pulverizat Aradul cu un incredibil 109-63, dând un semnal de forță și în vederea finalei de campionat. O finală de care FCC UAV nu mai este atât de sigură, dată fiind prestația destul de inconstantă din sezonul regulat, cu înfrângeri neașteptat de clare la Constanța și Rapid, dar și alte câteva victorii destul de greu obținute de-a lungul celor 21 de etape. Măcinată de modificări de lot, ca urmare a unor rateuri a majorității transferurilor, dar și de accidentarea de lungă durată a sârboaicei Hadzovic, echipa arădeană riscă să rateze locul 2 înainte de play-off. CSM CSU Constanța este mai bună la meciuri directe și în caz de egalitate de puncte poate termina în fața galben-albastrelor, la final de sezon regulat. FCC UAV are un punct peste formația de pe litoral înaintea ultimei runde, dar dacă pierde la Sepsi și Constanța bate la Rapid (giuleștencele au de apărat locul 4 în fața Brașovului), va ceda poziția secundă și nu va mai avea avantajul terenului propriu în semifinale! Așadar, miza este foarte mare în weekend, mai precis sâmbătă, de la ora 18:30, când sunt programate toate cele trei meciuri cu implicații în zona de vârf a clasamentului: Sepsi SIC – FCC UAV Arad, Rapid București – CSM Constanța și Agronomia București – Olimpia Brașov.

Trei meciuri cu implicații mari la vârf, în ultima rundă a sezonului regulat!

Restul partidelor se joacă tot sâmbătă, dar la alte ore: Universitatea Cluj – CSM Târgoviște, ora 13 și CSM Alexandria – Hoya KSE Târgu Secuiesc, ora 16. Revenind la derby-ul din secuime, campioana Sepsi pornește din postură de mare favorită în duelul cu FCC UAV, liderul neînvins al campionatului câștigând clar și meciul tur de la Arad, 92-67. Lotul superior al gazdelor, atât valoric cât și numeric, îi permite antrenorului Zoran Mikes să ruleze constant jucătoarele, în vreme ce Aradul speră mai mult la un rezultat favorabil indirect din sala Giulești, pentru a termina pe 2. O speranță minimă, pentru că giuleștencele sunt în scădere de formă, pierzând etapa trecută și la Cluj, în fața Universității. Jocul celor de la FCC UAV nu a funcționat așa cum ar trebui în majoritatea meciurilor importante, iar Bulj are ingrata misiune de a omogeniza o formație schimbată pe parcurs și practic de a da un restart de încredere odată cu acest meci.

Constanța are locul 2 în vizor, dar pentru asta trebuie să bată în sala Giulești

Lucrurile nu s-au schimbat în bine nici în ultimele meciuri, noile achiziții din iarnă fiind și ele sub așteptări mai ales în finala de Cupă. Doar americanca Baptiste s-a ridicat la înălțimea așteptărilor în partidele cu adevărat importante, în rest multe jucătoare de bază având evoluții inconstante, cu lumini și umbre ce au adus la situația de a putea pierde chiar și locul doi. O evoluție bună în fieful lui Sepsi ar fi însă un important reper în vederea play-off-ului și în special a semifinalei de campionat, pe care Aradul trebuie să o câștige indiferent dacă va avea sau nu atuul terenului propriu într-un eventual meci decisiv. Clasamentul LNBF înaintea ultimei etape, arată astfel în zona locurilor 1-8, cea care interesează în vederea play-off-ului: 1. Sepsi, 38 de puncte; 2.Arad, 35; 3.Constanța 34; 4.Rapid, 31; 5.Brașov 30; 6.Târgu Secuiesc 28; 7.U.Cluj 27; 8.Târgu Mureș, 25.

Facebook Comments