O studentă de la UVVG Arad, condamnată în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”

by Andreea Radu

O fostă studentă italiană de la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” Arad, cercetată în vara anului trecut în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”, instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnată de Tribunalul Arad la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, în urma unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. În acest dosar a fost condamnat recent şi un profesor universitar, medicul arădean Lucian Păiuşan, tot prin recunoaşterea faptelor, iar în cazul altor inculpaţi procesele continuă.

Sentinţa emisă de prima instanţă, Tribunalul Arad, o condamnată pe fosta studentă Maria Giuseppina Di Matteo pentru mai multe fapte, după ce aceasta a acceptat să semneze un acord de recunoaştere a vinovăţiei propus de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care instrumentează dosarul ”Diplome de licenţă fără studii” la două universităţi arădene.

Italianca a primit o pedeapsă cu închisoarea de un an şi zece luni pentru de cumpărare de influenţă, un an pentru complicitate la infracţiunea de fals informatic şi un an pentru complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Instanţa a contopit pedepsele, rezultând doi ani şi şase luni de închisoare, însă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de trei ani.

Instanţa a mai dispus interzicerea unor drepturi şi a obligat-o pe fosta studentă să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului local Arad sau Consiliului local al comunei Vladimirescu, pe o perioadă de 90 de zile.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

În acest dosar a mai fost condamnat recent profesorul universitar Lucian Păiuşan, medic primar de anatomie patologică, care a semnat, de asemenea, un acord de recunoaştere a vinovăţiei. El a primit tot o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Tribunalul Arad a mai decis ca notele studenţilor care au plătit pentru a fi trecuţi de profesorul Lucian Păiuşan să fie şterse din toate registrele şi cataloagele.

Acestea sunt primele două sestinţe din dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”, iar alţi inculpaţi sunt judecaţi în continuare pentru că nu şi-au recunoscut faptele.

Sursa: news.ro

Facebook Comments