O regiune cu 22.000 de locuitori vrea să iasă din UK

O regiune cu 22.000 de locuitori vrea să iasă din UK
Insulele Orkney din Marea Britanie, un arhipelag situat la aproximativ 16 km de coasta de nord a Scoţiei, ia în considerare "forme alternative de guvernare", care ar putea include apartenenţa la Norvegia, a declarat luni liderul consiliului local, relatează AFP şi Reuters. Liderul James Stockan a prezentat o moţiune în consiliul local, care urmează să fie dezbătută marţi, în care se afirmă că este timpul ca cele 67 de insuliţe să ia în considerare "modele alternative de guvernare" pentru a se folosi mai bine de atuurile lor economice, în special turismul şi energia. Moţiunea propune ca ahipelagul să iasă din componenţa Marii Britanii. Arhipelagul a fost controlat de regatul norvegian până în 1472, atunci când regele a dăruit Scoţiei arhipelagul Orkney împreună cu insulele Shetland ca parte a zestrei fiicei sale, care s-a căsătorit cu un rege scoţian. "Am făcut parte din Regatul Nordic mult mai mult timp decât facem parte din Marea Britanie", a declarat James Stockan pentru BBC. "Pe stradă, în Orkney, oamenii vin la mine şi mă întreabă: Când ni se dă înapoi zestrea? Când ne vom întoarce la Norvegia?", susţine liderul local, potrivit observatornews.ro.