O pisică furată de ruși și-a regăsit stăpânii ucraineni după 80 de zile și o călătorie de 600 km

by Andreea Radu

Max este un motan gigantic, portocaliu, din rasa Maine Coon. Blănosul a fost furat de ruși din Bucea, dar a avut noroc. A reușit să se reunească cu stăpânii lui după 80 de zile și o călătorie de 600 de kilometri, scrie antena3.ro.
Povestea pisicii norocoase este spusă chiar de stăpâna sa. Odesa Alena Kukuruzka locuia cu fiul, soțul și motanul Max în mica localitate de lângă Kiev.
Cei trei au fost nevoiți să fugă pe neașteptate, când au început atacurile rusești, la începutul lunii februarie. Erau hotărâți să se întoarcă pentru a recupera pisica, dar atacurile constante i-au ținut departe de casă. S-au refugiat în Cehia.
Și-au sunat vecinii să spargă geamurile locuintei, pentru ca patrupedul să poată ieși, povestește femeia pentru publicația Dumskaya.net. Era prea târziu. Trupele ruse au luat, pe lângă aparate de uz casnic, și pisica. Le-au înghesurit pe toate într-un vehicul blindat și l-au trimis spre Belarus.
După ce rușii au plecat din Bucea, Alena s-a întors acasă. Nu a mai găsit motanul.
Max a reușit să evadeze din captivitate, la 300 de kilometri distanță de unde fusese furat. A fost găsit de o femeie, care i-a verificat zgarda.
Animalul avea la gât un medalion, pe care erau scrise informațiile de contact ale stăpânilor. Așa a început drumul spre casă.
Max a ajuns la voluntarii din Belarus, care i-au făcut acte și l-au predat polonezilor. Ulterior, s-a reunit cu stăpânii săi, după un drum total de aproximativ 600 de kilometri.

Facebook Comments