O pasăre care a trăit în urmă cu 46.000 de ani, descoperită în Siberia

by Cristian Dobre

O pasăre găsită înghețată și îngropată în permafrost, în apropierea satului Belaya Gora din Siberia, a fost predată cercetătorilor, iar aceștia au reușit să-i stabilească vârsta, informează CNN.

Nicolas Dussex și Love Dalén de la Muzeul suedez de Istorie Naturală au testat rămăsițele păsării și au stabilit că aceasta a trăit în urmă cu 46.000 de ani, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Communications Biology.

Pasărea este un tip de ciocârlie, iar rămăsițele sale s-au păstrat în stare foarte bună din cauza temperaturilor joase.

Dalén a declarat pentru CNN că această pasăre ar putea fi strămoșul a două subspecii de ciocârlie din ziua de azi.

„Aceste descoperiri sugerează că schimbările climatice care au avut loc la finalul ultimei Ere Glaciare au dus la formarea de noi subspecii”, spune Dalén.

Cercetătorii din zonă au mai descoperit carcase și bucăți din alte animale, precum lupi, mamuți și rinoceri lânoși.

Ciorcârlia veche de 46.000 de ani a fost găsită în același loc unde a o fost descoperit și un pui de câine înghețat vechi de 18.000 de ani, acesta fiind studiat tot de Nicolas Dussex și Love Dalén. Până acum, cercetătorii nu au reușit să stabilească exact dacă este vorba de un pui de câine sau de lup, însă noile teste ar putea dezvălui noi informații, precum momentul exact în care omul a domesticit câinele.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments