O NUNTA DIN PANCOTA S-A TERMINAT CU 24 DE INTERNATI LA SPITAL

by Cosmin Mihuta

Un număr de 24 de persoane, între care nouă copii, au ajuns la spital cu intoxicaţie alimentară după ce au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o nuntă în localitatea arădeană Pâncota, autorităţile de sănătate publică suspectând că brânza din aperitiv a cauzat problemele de sănătate.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Laura Nicolescu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că nouă copii şi 15 adulţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu simptome de toxiinfecţie alimentară după ce au participat la o nuntă în localitatea Pâncota.

Potrivit sursei citate, 14 persoane au fost transportate la Arad cu ambulanţe, iar zece cu maşini ale altor nuntaşi.

“Şapte copii au fost internaţi şi un adult, pentru că restul au refuzat internarea. Totuşi, şi aceştia au primit tratament specific, care a constat în perfuzii cu glucoză şi electroliţi. Evoluţia tuturor pacienţilor a fost bună”, a declarat Nicolescu.

Conform sursei citate, pacienţii au avut simptome specifice intoxicaţiilor alimentare, respectiv dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree şi frisoane.

“A fost instituit sistemul de alertă rapidă şi s-a trecut la recoltarea de probe atât alimentare cât şi de pe suprafeţele încăperilor şi de pe mâinile personalului care a servit la nuntă şi a manipulat alimentele. Probele vor fi analizate pentru stabilirea germenului incriminator. Probabil că este vorba de un stafilococ, având în vedere evoluţia rapidă a simptomelor”, a mai declarat şefa DSP Arad.

Autorităţile suspectează că brânza din aperitiv a cauzat problemele de sănătate şi nu exclud ca şi alţi nuntaşi să aibă simptome, dar să nu se fi prezentat la medic.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments