O NOUA TEAPA PENTRU AEROPORTUL ARAD. CURSELE SPRE ITALIA SE AMANA LA NESFARSIT
La finalul lunii septembrie, mai marii Aeroportului Arad ne anunțau cu mândrie că vom avea zboruri spre Italia. Compania italiană Air Vallee urma să opereze curse de transport pe relația Arad - Pescara. Conducerea Aeroportului prezenta această afacere ca pe o adevărată lovitură, având în vedere faptul că pe Aeroportul Arad nu mai aterizează nici păsările, după ce au plecat și cei de la DHL.
Numai că, așa cum ne-au obișnuit cei de la Aeroport în ultimii ani, am rămas doar cu poveștile din această afacere. Prima cursă ar fi trebuit să vină la 1 decembrie, așa după cum s-a anunțat. Doar că n-a mai ajuns. Motivele nu le cunoaștem și nici nu s-au obosit cei din conducerea Aeroportului să le facă publice, să știe și arădenii care vor să ajungă în Italia de ce sunt nevoiți să meargă la Timișoara.
Probabil, cei din conducerea Aeroportului sunt prea ocupați să ridice ode primarului Falcă și interimarului Țolea, ca să rămână pe fotoliile călduțe, de unde încasează mii de lei lunar, fără să facă mare lucru.