O nouă metodă de înșelăciune prin SMS vizează milioane de șoferi

O nouă metodă de înșelăciune prin SMS vizează milioane de șoferi
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă care îi vizează pe șoferii din România. Infractorii cibernetici trimit mesaje SMS în care pretind că reprezintă Ministerul Transporturilor și îi informează pe destinatari că au fost amendați pentru depășirea vitezei, surprinsă de camerele de monitorizare a traficului.
Mesajele sunt construite astfel încât să inducă panică și să determine victimele să acționeze rapid. Escrocii invocă un termen limită de doar câteva zile pentru achitarea amenzii și amenință cu penalități, blocarea inspecției tehnice periodice sau chiar trimiterea cazului la Parchet.
Potrivit DNSC, linkul inclus în SMS direcționează utilizatorii către un site fals, realizat pentru a imita platforma oficială Ghișeul.ro. Pagina reproduce elemente grafice și logo-ul portalului oficial, însă scopul este furtul datelor personale și bancare.
Specialiștii atrag atenția că formularul solicită atât date de identificare, cât și informațiile complete ale cardului bancar – numărul cardului, data expirării și codul CVV. Nicio instituție publică din România nu solicită astfel de informații printr-un link primit prin SMS.
Un alt indiciu că este vorba despre o tentativă de fraudă este faptul că suma pretinsei amenzi este afișată în dolari americani (USD), și nu în lei.
DNSC recomandă cetățenilor să nu acceseze linkurile primite prin SMS care anunță amenzi sau datorii și să verifice eventualele obligații de plată exclusiv pe platforma oficială Ghișeul.ro, accesată prin introducerea manuală a adresei în browser, nu prin linkuri primite în mesaje.
Persoanele care au introdus deja datele cardului pe o astfel de pagină sunt sfătuite să contacteze de urgență banca pentru blocarea cardului și prevenirea unor tranzacții frauduloase.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică precizează că domeniul utilizat în această campanie de fraudă a fost deja inclus pe lista neagră administrată de instituție, care este actualizată permanent în funcție de noile amenințări identificate.