O nouă ediție a Street FOOD Festival va avea loc la Arad, în Parcul Mihai Eminescu

by Florian Popa

În perioada 4-7 iulie în Parcul Mihai Eminescu timp de 4 zile, gurmanzii și nu numai sunt așteptați să ia parte la o călătorie culinară, dar și culturală în jurul lumii. Cei prezenți vor putea încerca de la preparate asiatice și mexicane până la cele din bucătăria americană sau chiar belgiană. Arad este cel de al șaselea oraș în care ajung truck-urile cu mâncare gustoasă, iar până la final de an urmează și alte orașe precum Baia Mare, Galați, Iași, Bacău sau Craiova.

La Arad vor participa peste 40 de vendori cu diferite preparate care așteaptă să fie descoperite la această ediție, de la fructe de mare, până la burgeri și clătite. Printre vendorii pe care îi amintim la această ediție a Street FOOD Festival Arad se numără Cimbru, care anul trecut a câștigat premiu la European Street Food Award, Meatic – bucătăria mobilă a lui Adi Hădean, Elemozia, Zobuian, La Nu știu Cine și mulți alți vendori care vor avea fel de fel de preparate apetisante.

Mâncarea bună cu siguranță va fi prezentă și nimeni nu pleacă de la festival fără să încerce un preparat gustos, însă să nu uităm și de celelalte activități din cadrul Street FOOD Festival. Ca în fiecare an cei prezenți la festival vor putea să se bucure de o întreaga experiență, nu numai de una culinară. În perimetrul festivalului a fost pregătită o zonă de Cinema Outdoor unde în fiecare seară vor rula filme precum „Povestea Iubirii”, „Nunta în Ofsaid”, „Omul care l-a ucis pe Don Quijote” și „America Venim”. De asemenea, a fost amenajată și o zonă specială pentru cei mici unde aceștia vor putea participa la diferite activități, de la face painting până la ateliere de creație.

O noutate pe care am pregătit-o pentru public anul acesta la Street FOOD Festival este  scena 360 pe care vor avea loc concertele live. Scena 360 este un concept nou, în premieră, pe care l-am integrat în ediția aceasta a festivalului și prin care ne dorim să aducem artiștii cât mai aproape de oameni, iar actul artistic să fie cât mai natural. Soul Serenade și The Mono Jacks vor urca pe scenă vineri seara, sâmbătă seara vor fi Lucia&Andrei și Byron, iar duminică seara încheiem cu Jazzybit și Robin and the Backstabbers. În plus, iubitorii de muzică electronică sunt așteptați și ei la VRTW Area unde în fiecare zi vor mixa dj-i cunoscuți și îndrăgiți.

Ne dorim să susținem și comunitatea locală de artiști din fiecare oraș în care mergem, astfel că în fiecare oraș avem o scenă specială pe care am numit-o „Local Heros”, unde mixează dj-ii cunoscuți din fiecare oraș. Arădenii vor putea dansa alături de „ Sebuh”, „N Alin”, Somesan, dar și alți dj-i locali”, declară organizatorii.

Împreună cu partenerii noştri ne propunem să îmbunătăţim acest concept, mai ales că am remarcat că evenimentul a prins la public încă de la prima ediţie. Ca o noutate, anul acesta Street Food Festival va avea loc în Parcul Mihai Eminescu, locaţie ce s-a dovedit extrem de ofertantă cu ocazia organizării altor evenimente în aer liber.  Primăria Arad  ca şi în ceilalţi ani s-a implicat atât financiar,  cât şi pe zona artistică. Sper ca  ediţia din acest an să fie una reuşită şi mai ales să fie pe gustul arădenilor”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

 

Și anul acesta truck-urile cu bunătățuri vor ajunge în mai toate colțurile tări pentru că vor poposi la:Oradea, Sibiu, Timișoara, Brașov, Baia Mare, Arad, Galați, Bacău, Iași, Craiova și bineînțeles și Cluj-Napoca.Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca şi ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative. Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.

 

Facebook Comments