O nouă dată estimată pentru facturile Hidroelectrica restante. Cât timp au românii să le achite

by Andreea Radu

Facturile Hidroelectrica, inclusiv cele restante, vor ajunge la clienţii companiei în scurt timp, a anunţat Borbely Karoly, membru al consiliului de supraveghere al Hidroelectrica.
O nouă dată estimată pentru facturile Hidroelectrica restante. Facturile la energie electrică de la Hidroelectrica au avut întârzieri de 9-10 luni din cauza introducerii unui nou sistem informatic, dar românii au început deja să primească notele de plată de anul trecut, scrie antena3.ro.
Clienţii companiei vor putea să plătească facturile Hidroelectrica în rate, dacă suma este prea mare, făcând o cerere-tip.
Reprezentanţii companiei de stat asigură că, în circa două luni, românii care au abonament la Hidroelectrica îşi vor primi facturile restante. „Anul trecut, politica companiei Hidrelectrica a fost de a extinde serviciile pe segmentul de consumatori casnici, ceea ce a generat, bineînţeles, un aflux foarte mare de clienţi.
Paralel cu acest aflux de clienţi, dezvoltarea informatică ne-a pus un pic probleme, în sensul că trebuia schimbat tot sistemul. De acum doi ani am început această dezvoltare.
Fiind companie de stat, toate procedurile trebuiau urmate, licitaţie şi aşa mai departe, iar implementarea etapelor acestui sistem informatic a durat mai mult decât ne-am aşteptat.
După previziunile noastre, cam în două luni, de acum, vom ajunge la zi.
S-a reuşit recuperarea primei jumătăţi din anul trecut, dar ritmul este extrem de accelerat, ceea ce ne va uşura foarte mult munca de acum încolo”, a declarat Borbely Karoly, membru al consiliului de supraveghere al Hidroelectrica, potrivit radioiasi.ro.

Facebook Comments