O NAVA ROMANEASCA A ESUAT PE DUNARE

by Paula Craciun

Navigația pe cursul german al Dunării este blocată după ce o navă cargo românească a eșuat miercuri din cauza nivelului foarte scăzut al apei, transmite agenția Reuters citând un purtător de cuvânt al poliției locale, notează Agerpres.

Nava a eșuat în apropierea localității Niederalteich, în Bavaria, și în prezent se depun eforturi pentru a scoate încărcătura de pe navă, acțiune ce ar putea dura până joi.

Navigația pe Dunăre și Rin a fost deja perturbată săptămâna aceasta ca urmare a nivelului foarte scăzut al apei, provocat de secetă. Conform aceleiași surse, circa 30 de nave sunt la ora actuală blocate pe cursul german al Dunării.

Totuși, nu se știe dacă navigația va putea fi reluată imediat după readucerea navei românești pe linia de plutire, întrucât nivelul de asemenea scăzut al râului Isar, un afluent al Dunării, a condus la crearea unor curenți puternici care împing aluviunile către Dunăre, iar autoritățile locale încearcă în prezent să dragheze aceste aluviuni.

Sursa: antena3.ro

Foto: antena3.ro

Facebook Comments