O navă înghițită de ape de 500 de ani încă își dezvăluie comorile

by Cristian Dobre

În vara anului 1495, vasul „Gribshunden” naviga pe Marea Baltică, între Copenhaga și orașul Kalmar din Suedia, avându-l la bord pe însuși regele Hans al Danemarcei, dar și o prețioasă încărcătură pe care monarhul voia să i-o ofere lui Sten Sture cel Bătrân, pe atunci regentul Suediei. Suveranul voia să impresioneze și să revendice tronul Suediei. Doar că nava nu a mai ajuns niciodată la destinație. Când se afla în largul coastelor orașului Ronneby, un incendiu a provocat naufragierea sa.

În acea noapte, regele nu se afla la bord, dar din flăcări n-au scăpat nici echipajul, nici încărcătura.

Așa se face că epava zace pe fundul Mării Baltice de cinci secole, la zece metri adâncime. Găsită în anii 1970, i-a încântat pe cercetători pentru că se afla într-o excelentă stare de conservare grație condițiilor unice din Marea Baltică: o concentrație mică de oxigen, salinitatea redusă a apelor și absența unor organisme care să atace lemnul. Toate acestea au permis epavei să traveseze secolele și să ofere multe informații. Este considerată una dintre cele mai bine conservate epave ale lumii.

Dar încă nu și-a dezvăluit toate secretele. O explorare recentă a ei a permis descoperirea unui adevărat tezaur pe care regele Hans al Danemarcei voia să-l ofere regatului Suediei, potrivit unui studiu publicat în Journal of Archaeological Science: Reports.

Cercetătorii au găsit inclusiv resturile unui sturion atlantic de doi metri, unul dintre cadourile pe care regele Hans al Danemarcei voia să le aducă suedezilor. Rămășitele se aflau într-un butoi de lemn, iar analizele morfologice și genetice au arătat că era vorba despre Acipenser oxyrinchus, o specie de apă dulce aflată pe cale de dispariție. În epoca medievală, sturionul era un pește foarte căutat în special pentru icrele sale, dar și pentru piele. Sturionul din rezerva regelui era însă un instrument de propagandă, ca de altfel întreaga navă, explică Brendan P. Foley, arheologul care a coordonat misiunea de explorare. Tot ce se găsea pe acest vas servea unei funcții politice, spune cercetătorul.

Pentru a continua să pătrundă secretele purtate de „Gribshunden”, în anii care urmează sunt prevăzute și alte explorări submarine și studii științifice. Precedentele au permis deja să fie scoase numeroase artefacte, inclusiv canoe, lanțuri, arbalete, precum și o figurină de lemn reprezentând o creatură mitică asemănătoare unui crocodil care devorează o ființă umană.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments