O mamă și două fiice minore, prinse în vama Nădlac cu documentele altor persoane

by Cristian Dobre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei NădlacII-Csanadpalota au depistat într-un autocar trei cetățeni irakieni, mamă și doi copii, solicitanți de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de documentele de identitate germane ce aparţineau  altor persoane.

  În data de 18.01.2019, în jurul orei 03.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-au prezentat pentru a ieși din țară,  călătorind ca pasageri într-un autocar, care circula pe ruta România – Germania, o femeie însoțită de două fetiţe. La control, femeia a prezentat pentru ea si cele două minore documente de identitate eliberate de autorităţile din Germania.

Cu ocazia identificării si verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele prezente în punct nu sunt aceleași cu cele din fotografiile  cărților de identitate, motiv pentru care au fost duse la sediul instituției pentru verificări.

În urma verificărilor s-a stabilit că femeia este cetățean irakian, în vârstă de 24 de ani și este mama celor două fetiţe în vârstă de 4, respectiv 6 ani. Persoanele respective sunt solicitante de azil în România, iar mama copiilor a recurs la această metodă deoarece pentru că nu aveau documente de călătorie valabile pentru Spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, participaţie improprie la fals privind identitatea şi participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat  urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments