O FINALA NEBUNA: UNIV.GOLDIS ICIM A PIERDUT IN PRELUNGIRI LA TARGOVISTE, DUPA UN NOU MECI DE INFARCT!

by Sorin Haut

Finala Ligii Naţionale feminine de baschet s-a mutat în această seară la Târgovişte de la scorul general de 1-1, stabilit în urma primelor două meciuri de la Arad. Prima parte a meciului 3 s-a desfăşurat sub nota echilibrului, ambele echipe trecând pe rând la conducere. Univ.Goldiş ICIM a intrat mai motivată, iar absenţa lui Williams, văzută de mulţi decisivă în soarta finalei, nu s-a resimţit prea mult sub panouri, unde pivoţii Aradului au recuperat destule mingi în primele două sferturi. Doar Givens şi Smith au fost active la gazde în primele 10 minute, încheiate cu scorul 19-16. Arădencele au rămas calme şi şi-au făcut jocul, iar Rhoads şi Engelman au fost remarcatele sfertului doi, surprinzător de slab pentru Târgovişte.

Echilibru şi multe ratări până la pauză

Astfel, la pauza mare tabela arăta 35-31 pentru Univ.Goldiş ICIM, care punea presiune pe umerii marii rivale. Tensiunea şi-a spus cuvântul, iar cele două rivale s-au întrecut apoi în greşeli în sfertul trei, unul de un foarte slab nivel. Ceva mai precise, gazdele au reuşit să egaleze înaintea ultimelor 10 minute, scor 42-42, iar finalul de meci se anunţa din nou dramatic. CSM Târgovişte a preluat iniţiativa pe mâna tandemului Givens – Poole, iar trupa dâmboviţeană părea că de această dată ştie să gestioneze finalul de meci. În ciuda eforturilor disperate ale ICIM-ului, gazdele s-au desprins la 67-62 când mai erau doar 4 secunde şi totul părea jucat. Numai că CSM a reuşit „performanţa” de a fi egalată, la fel ca la Arad, în ultima secundă, dar de această dată într-o manieră şi mai incredibilă.

Aradul a revenit incredibil prin Coker: 5 puncte marcate în ultimele 4 secunde!

Crăciun a transformat o liberă, iar mai apoi Coker a inventat din nou o triplă magică. Givens a comis eroarea meciului şi a şi faultat pe aruncare, astfel că pivotul Aradului a aruncat meciul în prelungiri, pentru a doua la rând în finală, 67-67 după timpul regulamentar! Prelungiri în care Univ.Goldiş ICIM, chiar şi fără Engelman, eliminată pentru 5 greşeli personale, a început mai bine, conducând cu 73-69 pe mâna americancei Cosby. La 75-75, arădencele au irosit ultimul atac, rolurile inversându-se pe final. Poole a adus victoria Târgoviştei cu un coş marcat în ultima secundă, scor final 77-75 (19-16, 12-19, 11-7, 25-25, 10-8), iar sala din Cetatea Chindiei a explodat pur şi simplu de bucurie.

Poole a salvat Târgoviştea, marcând în ultima secundă a prelungirilor!

Realizatoarele partidei au fost: Poole 22 (3×3), Givens 22 (1×3), Smith 13 (1×3), Green 8 (2×3), Sanford 6, Jones 3 şi Huţanu 3 (1×3) pentru CSM Târgovişte, respectiv Rhoads 20 (2×3), Coker 17 (1×3), Broomfield 14, Engelman 9, Cosby 7 (1×3), Brosovszky 5 (1×3) şi Crăciun 3 pentru Arad. Târgovişte conduce acum cu 2-1 la general în finala campionatului, iar ICIM are nevoie de victorie în meciul 4, programat mâine, ora 20:15 (direct Digi Sport 3). Asta dacă vrea să ducă finala în „decisivul” de la Arad, altfel o nouă victorie a gazdelor va fi sinonimă cu titlul pentru CSM Târgovişte.

Facebook Comments