O FEMEIE DIN SIRIA A ÎNCERCAT SĂ TREACĂ ILGEAL FRONTIREA, LA CURTICI

by Andreea Radu

Polițiștii de frontieră arădeni au depistat o tânără din Siria, venită legal în România la studii, care a încercat să iasă ilegal din țară folosindu-se de un pașaport emis de autoritățile din Cipru pe numele altei persoane, ajutată fiind de tatăl cipriotei.

În data de 24.06.2016, ora 15.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru a ieși din țară, călătorind ca pasager într-un tren Interregio, care circula pe ruta Brașov — Budapesta, o persoana de sex feminin, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un pașaport biometric eliberat de autoritățile din Cipru. Aceasta era însoțită de un cetățean din Cipru, Nor A. în vârstă de 53 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că femeia care a prezentat documentul nu este una și aceeași cu cea din fotografie, motiv pentru care cele două persoane au fost conduse la sediul P.F. pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că femeia este Maysaa Y. în vârstă de 21 de ani, din Siria, care intrase legal în România, având viză de studii, iar documentul prezentat la controlul de frontieră aparține fiicei lui Nor A., bărbatul care o însoțea.

Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză și au întocmit actele de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv pentru complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments