Polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați în seara zilei de 5 septembrie 2026, în jurul orei 19:35, cu privire la faptul că, în aceeași după-amiază, persoane necunoscute ar fi distrus parbrizul unui autoturism parcat în fața unei case din municipiul Arad.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că un minor de 12 ani s-ar fi urcat cu picioarele pe autoturism și ar fi distrus parbrizul. Potrivit anchetatorilor, gestul ar fi fost făcut la instigarea unei femei de 20 de ani, membră a familiei sale.
Din primele cercetări a reieșit că incidentul ar fi avut loc pe fondul unui conflict anterior între persoana vătămată și familia tinerei.
În urma probatoriului administrat, femeia de 20 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere.
O femeie de 20 de ani a fost reținută de polițiștii arădeni, după ce a determinat un minor să spargă parbrizul unui autoturism