Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a transmis un comunicat oficial prin care informează opinia publică cu privire la reținerea și arestarea preventivă a unui bărbat din județul Arad, cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor, în formă continuată.
Potrivit procurorilor, prin ordonanța din data de 31 ianuarie 2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.S.A.E., major, în vârstă de 44 de ani la data săvârșirii primului act. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada ianuarie 2024 – august 2025, inculpatul ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu persoana vătămată, minoră, care avea 14 ani la data primului act sexual și 16 ani la data ultimului. Faptele ar fi fost comise la locuința acestuia din județul Arad, în mai multe pensiuni, precum și în autoturismele inculpatului.
În aceeași zi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Propunerea a fost admisă, iar pe numele inculpatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Reprezentanții Parchetului subliniază că aceste activități procesuale nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, vinovăția urmând a fi stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
O fată de 14 ani a fost violată în mai mult rânduri. Agresorul a fost arestat