O cunoscută prezentatoare de știri a fost concediată pentru că a încărunțit și a refuzat să-și vopsească părul

by Andreea Radu

O prezentatoare de știri populară din Canada ar fi fost concediată după 35 de ani de carieră pentru că a refuzat să își mai vopsească părul. Lisa LaFlamme a anunțat luni într-un videoclip de pe Twitter, că a fost înlăturată din funcția de prezentatoare a postului CTV National News după 35 de ani de carieră. Aceasta prezenta una dintre cele mai urmărite emisiuni de seară din țară, scrie antena3.ro.
În clipul, care a fost vizionat de peste 4 milioane de ori, LaFlamme a spus că a fost „luată prin surprindere” de decizia de a-i încheia contractul.
Sunt încă șocată și întristată. La 58 de ani, încă mai credeam că voi avea mult mai mult timp pentru a spune mai multe povești care au impact asupra vieții noastre de zi cu zi”, a mărturisit prezentatoarea.
LaFlamme, care a început să prezinte emisiunea emblematică în 2011, a fost una dintre multele femei care au încetat să își mai vopsească părul în timpul pandemiei și a lăsat să i se vadă culoarea naturală a părului.
Globe and Mail a relatat joi că Michael Melling, un director executiv de la CTV News, a întrebat cine a aprobat decizia de a „lăsa părul Lisei să devină gri”. Se pare că Melling și LaFlamme au avut conflicte legate de probleme jurnalistice înainte ca Melling să-i spună în cele din urmă lui LaFlamme că i se încheie contractul.
Șocul provocat de plecarea ei s-a răspândit rapid în jurnalismul canadian, iar liderii politici și din mediul de afaceri s-au exprimat și ei.
Fostul premier al provinciei Alberta, Rachel Notley, a numit-o pe LaFlamme „o voce masivă în mass-media canadiană”, iar fostul ministru al mediului, Catherine McKenna, a calificat tratamentul veteranului jurnalist drept „îngrozitor de prost făcut”.
Compania CTV, Bell Medi a declarat că „regretă” modul în care a gestionat plecarea lui LaFlamme de la CTV, deoarece „este posibil să fi lăsat telespectatorilor impresia greșită” cum că nu i-ar fi apreciat cariera.

Facebook Comments