O asistentă medicală a fost rănită, după ce ambulanța în care se afla a fost accidentată pe Calea Victoriei

by Adrian Pavel

Astăzi, în jurul orei 11,50, în circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier pe Calea Victoriei.

Un autoturism condus de un arădean de 33 de ani a intrat în coliziune cu o ambulanță condusă de un bărbat de 46 de ani, din Arad, care se deplasa cu semnalele luminoase în funcțiune.

În urma impactului, o asistentă a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

Facebook Comments