O a treia groapă comună a fost descoperită lângă Mariupol

by Andreea Radu

O a treia groapă comună a fost găsită lângă Mariupol, a declarat marți primarul orașului-port asediat de forțele ruse, pentru televiziunea ucraineană, potrivit digi24.ro. Pe lângă gropile comune descoperite în satele Manguș și Vynohradne, „acum vedem că mai este una”, a spus Vadym Boichenko.
Noi imagini din satelit au arătat o groapă comună în satul Staryi Krym, potrivit canalului de Telegram al autorităților orașului. Imaginile arată tranșee excavate pe teritoriul Cimitirului din Crimeea Veche, a declarat consiliul orășenesc pe Telegram.
Gropile au apărut pe 24 martie, după ce satul a fost ocupat de ruși, și aveau aproximativ 60 până la 70 de metri lungime, a spus consiliul.
Până pe 7 aprilie, conform noilor imagini, o parte din tranșee au fost acoperite, iar dimensiunea cimitirului a crescut. „Noi săpături au fost înregistrate pe 24 aprilie. Lungimea gropii comune a crescut la peste 200 de metri”, se arată în comunicat. Boicenko a acuzat forțele ruse că au implicat populația locală în înmormântări în masă la schimb cu hrană. „Ei [localnicii] ne-au spus că trebuie să muncească cu orele pentru a avea mâncare și apă. Acum nu există suficient ajutor umanitar în Mariupol, așa că oamenii sunt forțați să o facă”, a spus edilul.
CNN menționează că nu poate confirma relatările despre gropile comune, însă imaginile din satelit arată existența unor săpături.

Facebook Comments