Numele localităților din România scrise cu „î” se schimbă

by Dana B.

Numele localităţilor din România care se scriu cu litera î din i se schimbă. Vor fi scrise cu „â” din a, iar cei mai afectaţi ar putea fi locuitorii acestora. Actele de identitate, pașapoartele sau permisele de conducere vor trebui schimbate, dacă proiectul de lege iniţiat de deputaţii PSD va fi votat.

 sau Î? O astfel de confuzie nu ar trebui să mai existe dacă ar intra în vigoare proiectul de lege. Conform unei hotărâri a Adunării Generale a Academiei Române din 1993, s-a revenit la scrierea cu „â”. Astfel, numele comunei Ciorogîrla, spre exemplu, trebuie scris cu „â” din a”.

La Ciorogârla nici locuitorii, nici edilii nu ştiu exact care-i scrierea corectă. Pe clădirea primăriei e într-un fel, pe cea a consiliului local, altfel. La fel se întâmplă şi în Dârvari, unul dintre satele comunei.

„Prin proiectul de lege de acum venim şi stabilim clar câte municipii, câte oraşe, câte comune şi sate sunt în structura fiecărui judeţ. Şi, în plus, datorită faptului că de-a lungul timpului pentru unităţile administrativ-teritoriale care erau trecute cu „â”, ele în momentul în care au fost propuse spre legiferare au apărut cu „î” şi invers, rămân toate aceste localităţi corecte cu „â””, declară Florin Buicu, deputat PSD.

Afectaţi de schimbare vor fi, însă, toţi cei care trăiesc în localităţile vizate. Vor trebui să îşi schimbe, automat, buletinele, permisele de conducere sau paşapoartele şi să dea piept cu cozile de la ghişee şi cu birocraţia anevoioasă. Iniţiatorii proiectului s-au gândit, însă, la o soluţie.

„Documentele respective vor fi emise doar în momentul în care acestea vor expira”, adaugă Florin Buicu, deputat PSD.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments