NUME GRELE LA CONFERINTA JUDETEANA A PSD. VALERIU ZGONEA, SORIN GRINDEANU SI LIVIU POP VIN LA ARAD

by Cosmin Mihuta

Alegerile de sâmbătă, de la PSD Arad prezintă un interes deosebit pentru conducerea centrală, cel puţin prin prisma participanţilor de la centru. Conform unor surse din PSD, la conferinţa municipală şi la cea judeţeană de sâmbătă, sunt aşteptaţi să sosească la Arad preşedintele Camerei Deputaţilor,Valeriu Zgonea, ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, şi ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu.

Conferinţa Judeţeană PSD Arad va avea loc sâmbătă, la Casa Sindicatelor, începând cu ora 12. Aşa cum am anunţat şi ieri, la alegerile din PSD sunt aşteptaţi aproximativ 700 de delegaţi, care vor alege preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Biroul Permanent Judeţean, Comitetul Executiv, Consiliul Judeţean şi reprezentanţii în Consiliul Naţional şi reprezentanţii la Congresul din 18 octombrie.

Facebook Comments