NUMĂRUL PERSOANELOR FIZICE CU DATORII FISCALE A SCĂZUT SIMȚITOR

by Dana B.

Numărul persoanelor fizice cu datorii fiscale a scăzut în trimestrul al doilea al acestui an cu peste 60.000 față de primul trimestru, 126.365 de persoane fizice având, la 30 iunie, restanțe fiscale totale la bugetul de stat de peste 3 miliarde de lei, conform datelor publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Din lista debitorilor cu obligații fiscale restante au fost excluse persoanele ale căror datorii la buget sunt mai mici sau egale cu suma pe care trebuie să o primească la rândul lor de la buget, prin restituire sau rambursare”, menționează reprezentanții ANAF.

Potrivit acestora, suplimentar, listele debitorilor publicate de ANAF au o nouă coloană denumită „Observații”, care conține precizări privind starea juridică a debitorilor, respectiv insolvență, faliment sau insolvabilitate.

Agenția Națională de Administrare Fiscală publică trimestrial listele debitorilor, persoane juridice și fizice, care au obligații fiscale restante, precum și cuantumul sumelor neachitate până la data publicării listei, conform art. 162 din Codul de Procedură Fiscală.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments