Numărul deceselor a fost mai mare în luna august, față de aceeași perioadă din 2019

by Florian Popa

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie, iulie şi august 2020, când s-au înregistrat creșteri față de lunile aprilie, iunie, iulie şi august 2019, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS). În ceea ce privește căsătoriile, începând cu luna martie, s-au înregistrat scăderi semnificative ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul nașterilor a scăzut în fiecare lună față de aceeași perioadă din anul precedent, excepţie făcând luna august când s-a înregistrat un număr mai mare de născuţi-vii faţă de anul precedent.

Potrivit INS:

• Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna august 2020 a fost mai mare cu 179 comparativ cu aceeaşi lună din 2019.
• Numărul persoanelor care au decedat în luna august 2020 a fost cu 3270 mai mare faţă de luna august 2019.

“Sporul natural negativ s-a accentuat în luna august 2020 faţă de cel din luna august 2019 (-6365 persoane în luna august 2020, față de -3274 persoane în luna august 2019)”, spune instituția.

• Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna august 2020, decât cel înregistrat în luna august 2019.

“În luna august 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.766 persoane (6287 bărbaţi şi 5479 femei), iar în mediul rural decesul a 11.403 persoane (6174 bărbaţi şi 5229 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.967 persoane (1186 bărbaţi şi 781 femei) în mediul urban și cu 1303 persoane (834 bărbaţi şi 469 femei) în mediul rural”, menționează sursa citată.

Nupţialitate şi divorţialitate

Numărul căsătoriilor (14.929) a fost, în luna august 2020, cu 8.115 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.
Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna august 2020 (1.953 divorturi) s-au pronunţat cu 374 divorţuri mai multe decât în luna august 2019.

 

Sursa: hotnews.ro

Facebook Comments