Numărul cererilor de import de forţă de muncă a crescut de 10 ori într-un an la AJOFM Arad

by Florian Popa

Numărul cererilor de import de forţă de muncă depuse de agenţii economici la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad a crescut de zece ori în ultimul an, pe fondul deficitului de personal dispus la angajare, care s-ar ridica la 10.000 – 15.000 de oameni, scrie agerpres.ro.
Directorul AJOFM Arad, Marinel Henteş, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că dacă în urmă cu un an la sediul instituţiei se înregistrau două – trei cereri pe săptămână ale agenţilor economici care făceau demersuri pentru importul forţei de muncă, acum sunt între şapte şi zece cereri în fiecare zi lucrătoare.
„Se încearcă tot mai mult compensarea lipsei de forţă de muncă locală prin importuri de muncitori. Dacă în urmă cu doi – trei ani importul de forţă de muncă era destul de modest, acum numărul cererilor către noi, care ulterior vor ajunge la Inspectoratul General pentru Imigrări, s-a multiplicat foarte mult. Am ajuns la şapte până la zece cereri pe zi de la agenţii economici. În urmă cu doar un an, aveam două sau trei cereri pe săptămână”, a spus Henteş.
El a precizat că instituţia nu are informaţii privind numărul de persoane din afara ţării pe care companiile încearcă să le angajeze, firmele adresându-se AJOFM doar pentru a obţine informaţii privind disponibilitatea forţei de muncă locale specializate în anumite meserii, ca etapă necesară înainte de importul forţei de muncă din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Referitor la creşterea de zece ori a numărului de cereri de forţă de muncă externă, directorul AJOFM a precizat că aceasta poate fi şi o consecinţă a faptului că mulţi dintre străinii care vin să se angajeze în judeţ speră ca de aici să plece mai departe în ţări mai bogate din Uniunea Europeană.
„Judeţul Arad este atractiv pentru cetăţenii non-UE pentru că este foarte aproape de graniţă, la 15 – 20 de minute de a ajunge în Spaţiul Schengen. Mulţi dintre angajatori ni s-au plâns, de altfel, că forţa de muncă importată nu este stabilă, pentru că o parte dintre muncitori pleacă în vestul Europei imediat ce au ocazia, sperând la locuri de muncă mai bine plătite decât în România”, a spus Henteş.
Potrivit AJOFM Arad, rata şomajului în judeţul Arad este de 1,15%. În judeţ sunt înregistraţi 2.178 de şomeri, din care 937 beneficiază de indemnizaţie.
Pe de altă parte, numărul locurilor de muncă vacante listate vineri la AJOFM Arad este de 1.775, oferite de 177 de angajatori. Majoritatea posturilor sunt disponibile în industria automotive sau în construcţii.

Facebook Comments