“Am zis să facem aici, să nu supărăm pe nimeni, că s-au adunat vreo 100 și ceva de oameni. Avem foarte mulți prieteni și oameni care țin la noi și atunci o să facem petrecere aici, arată foarte frumos restaurantul. Sunt aici, în casă. Pot să și joc în seara aceea un spectacol și apoi să cobor la parter și să mă fac mireasă”, a dezvăluit actrița.
Dacă majoritatea mireselor se decid greu asupra modelului de rochie pentru ziua cea mare, actrița nu va pierde vremea prin magazine. Pentru că deține propriul atelier de creație vestimentară, Tania Popa se va ocupa personal de confecționarea outfit-ului.
“O mireasă mai altfel voi fi, nu chiar așa că la vârsta mea…Nu va fi rochie albă, doar dacă va fi toată din paiete albe sau din pietre albe. O voi confecționa eu, evident, nici nu se discută să ies la ceremonii sau pe covor roșu sau la evenimente importante altfel decât în rochiile mele. Nu există, doar așa!”, ne-a spus ea hotărâtă.După ce au stabilit data și locația unde vor celebra petrecerea de nuntă, Tania Popa și Veaceslav Damian s-au preocupat de organizarea voiajului de călătorie. “Am avut 2 luni de miere, evident o să fie și a treia, categoric, visul vieții mele, el știe deja, va fi în Hawaii . În Republica Dominicana a fost a doua lună de miere, prima a fost în Spania. Mă îndrăgostesc de fiecare loc în care mă duc. Eu până nu dansez cu ghirlandă pe gât , nu mă las! Deci acolo va fi a treia lună de miere”, a precizat Tania Popa.