De luni, în toate punctele de trecere a frontierei din România va fi aplicat sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene, care presupune înregistrarea datelor biometrice și de călătorie ale cetățenilor din state non-UE ce intră în Spațiul Schengen pentru șederi de scurtă durată, de maximum 90 de zile.
Sistemul va fi operațional la nivel național, inclusiv în portul Constanța și pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, sistemul electronic va înregistra data și locul de intrare și de ieșire pentru cetățenii statelor terțe admiși pentru șederi de scurtă durată. Măsura se aplică inclusiv cetățenilor Republicii Moldova. Sunt exceptați cetățenii statelor terțe care dețin un permis de ședere sau o viză de lungă ședere eliberată de un stat membru al Uniunii Europene.
La prima intrare după operaționalizarea sistemului, vor fi colectate date biometrice: imaginea facială și patru amprente digitale, în vederea creării unui dosar individual. Copiii sub 12 ani nu vor fi supuși prelevării amprentelor, la fel ca și persoanele pentru care acest lucru este fizic imposibil.
La călătoriile ulterioare, verificarea se va realiza automat, pe baza datelor deja stocate. Informațiile colectate vor fi păstrate timp de trei ani sau, în cazul refuzului intrării ori al depășirii perioadei legale de ședere, timp de cinci ani.
Poliția de Frontieră recomandă persoanelor care beneficiază de excepții să prezinte de la început documentele justificative care le atestă statutul, pentru a evita întârzieri în procesul de control. Implementarea sistemului are ca scop consolidarea securității la frontierele externe ale Uniunii Europene și monitorizarea mai strictă a duratei de ședere pentru cetățenii din afara spațiului comunitar.
Noul sistem de intrare/ieșire al UE, aplicat de luni în toate punctele de frontieră din România