Noul primar al Zăbraniului, Dănuţ Codrean a depus astăzi jurământul

by Sorin Haut

Penelistul Dănuţ Codrean, câştigător al alegerilor pentru Primăria Zăbrani, a depus astăzi jurământul în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local al comunei. În afara ceremoniei de învestire a noului primar, celălalt punct de pe ordinea de zi a fost constatarea încetării stării de drept a mandatului de consilier local al lui Codrean, care a fost în ultimii ani şi viceprimar al comunei. În şedinţele următoare vor fi stabiliţi viceprimarii dar şi un alt consilier local. În prezenţa consilierilor şi a subprefectului Doru Sinaci, noul primar şi-a luat angajamentul de a continua proiectele de dezvoltare a comunei: “Astăzi a fost un moment emoţionant pentru mine, îmi doresc să continui lucrările începute şi să le finalizăm şi de asemenea vom depune noi proiecte pentru dezvoltarea comunei. Principalele obiective pe termen scurt ar fi închiderea proiectului modernizare străzi, cămin cultural Neudorf şi after school Zăbrani şi în cel mai scurt timp vreau să finalizăm lucrările la extinderea corpului de clădire al Şcolii “Adam Muller Guttenbrunn” şi odată cu începerea anului şcolar copiii să beneficieze de această investiţie. De asemenea, ne dorim reabilitarea turnului din Parcul Pompierilor, pentru că peste doi ani vom fi gazda unei întâlniri la nivel înalt cu etnicii germani”, ne-a declarat noul primar al comunei, Dănuţ Codrean.

Întâlnirea româno – germană la nivel înalt, în 2023 la Zăbrani!

Subprefectul Doru Sinaci l-a felicitat pe noul primar şi apoi le-a dat celor prezenţi o veste bună: în 2023, Zăbraniul va fi gazda celei de-a doua zi a întâlnirii româno – germane la nivel înalt – cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea marelui scriitor şi om de cultură Adam Muller Guttenbrunn – după ce în prima zi evenimentul se va desfăşura la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii peste doi ani. În acest an, întâlnirea cu etnicii germani a avut loc la Braşov, în prezenţa Ambasadorului Germaniei în România, iar în 2022 ea se va desfăşura în Germania.

 

 

Facebook Comments