Noul parc din Pecica amenajat pe 5 hectare a fost inaugurat astăzi! (FOTO + VIDEO)

by webeditor

Așteptările pecicanilor au luat sfârșit astăzi. Noul parc tematic a fost inaugurat după o investiție de peste 11 milioane de lei, din care aproape 10 milioane sunt nerambursabili.  ”În această după-amiază am tăiat panglica inaugurală a celei mai noi atracții a orașului nostru: parcul de agrement amenajat aproape de centrul orașului, din fonduri europene. Proiectul finalizat cu succes a fost apreciat de președintele Asociației pentru Dezvoltare Regională, Sorin Maxim, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, prezenți alături de noi” a declarat primarul orașului Pecica, Petru Antal.

Vizitatorii au la dispoziție multiple variante de relaxare. Așa cum se poate vedea în galeria foto și filmarea din acest articol.

”Le-am reamintit pecicanilor și elevilor prezenți că în locul parcului spațios și modern, ce se întinde pe aproape cinci hectare, a fost, până nu demult, un teren degradat și nefolosit.  Din investiția totală de 11,59 de milioane de lei, aproape 10 milioane sunt fonduri nerambursabile, prin proiectul „Îmbunătățirea mediului urban prin: reconversia si refuncţionalizarea unor terenuri neutilizate în vederea realizării de parcuri publice”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. M-am bucurat să văd elevii jucând baschet pe terenul multifuncțional și încercând aparatele de fitness în aer liber, locurile de joacă și mesele de șah. Cred că parcul de agrement va deveni, chiar și în lunile de iarnă, locul favorit de promenadă și de recreere al pecicanilor de toate vârstele, care se vor putea relaxa aici și se vor bucura de dotările practice, având grijă de acestea” a mai spus primarul, a cărui profesie de bază este cea de profesor de educație fizică și sport.

Parcul va avea și un program strict de funcționare. Intrarea este permisă zilnic, între orele 8 – 20, primăvara și toamna până la ora 21, iar vara, până la miezul nopții.

Foto și video: Marin Stan

Facebook Comments