Nouăsprezece imigranți au încercat să treacă ilegal graniţa cu Ungaria

by Andreea Radu

În urma acţiunilor derulate pentru prevenirea migraţiei ilegale la graniţa cu Ungaria, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat nouăsprezece cetăţeni din Afganistan, Siria și Turcia care, folosind diferite metode, au încercat să treacă ilegal frontiera de stat.
În data de 09.11.2021, în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role de oțel pentru societăți din Polonia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șapte cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 20 ani.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au efectuat controlul amănunţit asupra unui autocamion condus de un cetățean român, pe ruta România – Germania. În urma controlului, au fost descoperiţi, ascunși în compartimentul pentru marfă, opt cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, cinci adulți cu vârste cuprinse între 25 și 42 ani și trei minori cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani.
Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, în apropierea localității Nădlac, două persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Afganistan, în vârstă de 15 respectiv 17 ani.
Acţiuni similare s-au desfăşurat şi la Sectoarele Poliţiei de Frontieră Turnu și Curtici, tot din județul Arad, unde polițiștii de frontieră au depistat într-o parcare din zona localităţii Pecica și la intrarea în localitatea Curtici, doi cetățeni străini care nu își justificau prezența în apropierea graniţei cu Ungaria. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Turcia, în vârstă de 19 respectiv 22 ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments