NOUA PLANETA PITICA, CEL MAI INDEPARTAT OBIECT DESCOPERIT DIN SISTEMUL SOLAR

by Cristian Dobre

O echipă de astronomi a descoperit cel mai îndepărtat obiect cunoscut până acum din sistemul solar, care se situează la 15,4 miliarde de kilometri de Soare, de trei ori mai mult decât distanța până la Pluto, transmite AFP.

Noua planetă pitică, botezată V774104, măsoară între 500 și 1.000 de kilometri lățime, potrivit cercetătorilor care și-au prezentat descoperirea la conferința anuală a American Astronomical Society, organizată la National Harbor (aproape de Washington, în Maryland, est).

Va mai fi necesar un an până la stabilirea precisă a orbitei sale. Însă, potrivit astronomilor, această planetă pitică s-ar putea alătura unei categorii emergente de obiecte ce evoluează la limitele sistemului solar și ale căror orbite ciudate sugerează o influență ipotetică a unei alte planete necunoscute sau a unor stele vecine.

„Nu putem explica orbita acestor obiecte cu ceea ce știm la ora actuală despre sistemul solar”, afirmă Scott Sheppard, astronom de la Carnegie Institution for the Science din Washington, unul din autorii descoperirii făcute pornind de la observații efectuate cu telescopul japonez Subaru.

Precedentul obiect cunoscut ca fiind cel mai îndepărtat de Soare era planeta pitică Eris, care are și o Lună și evoluează pe o orbită ce variază între 5,7 miliarde și 14,6 miliarde de kilometri de astrul nostru. Prin comparație, Pământul se află la 149 milioane de kilometri de Soare.

Sonda americană Voyager 1, lansată în 1977 și care a ieșit în 2012 din zona de graniță a sistemului solar (numită heliopauză), se află în prezent la circa 20 de miliarde de kilometri de Soare.

Astronomii se întreabă acum dacă V774104 evoluează în interiorul sistemului solar, ca Eris, sau în afara lui, la fel ca ale corpuri cerești foarte depărtate, ca 2012 VP113 și Sedna. Ultimul evoluează la aproximativ 140 de miliarde de kilometri de Soare.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments