NOUA DREAPTA ARAD VREA REFERENDUM PENTRU MONUMENTUL MARII UNIRI

by Cosmin Mihuta
Preşedintele Noua Dreaptă, filiala Arad, Angel Popescu, a transmis, luni, o scrisoare primarului Gheorghe Falcă, prin care solicită să se facă demersuri urgente pentru Monumentul Marii Uniri, a cărui amplasare este tărăgănată de ani de zile. Preşedintele Noua Dreaptă Arad susţine că Primăria ar trebui să fie preocupată de amplasarea acestui monument, iar dacă se doreşte un referendum pentru Cetatea Aradului, să se facă unul şi pentru acest obiectiv. „Sunt ani de zile de când, din banii publici, Monumentul Marii Uniri a fost plătit, integral, în avans, iar acest monument nu a mai ajuns la Arad. Chiar dacă în 2014 şi anul acesta aţi alocat bani pentru amplasarea lui pe lacul din Parcul Pădurice, el nu a mai ajuns şi nici nu se ştie exact de soarta lui. După ce anul trecut am anunţat mass-media locală şi am ameniţat cu dosare penale, dl sculptor Florin Codre a inserat în mass-media locală, în luna august 2014, că monumentul a ajuns în Portul Constanţa. De atunci au trecut 8 luni şi nu se face nimic. Să admitem că monumentul este în Portul Constanţa de 8 luni, dar cine plăteşte taxa de staţionare în Port ? Nu interesează pe nimeni ? Nu vreţi să avem acest monument amplasat în 2015, anul când, poate vom fi desemnaţi Capitală Culturală Europeană ? Vă cer categoric să faceţi toate diligenţele pentru ca acest monument să ajungă grabnic la Arad, pentru a-l putea amplasa, aici unde îi este locul. Aveţi toate mijloacele disponibile. Vreţi referendum pentru CETATEA ARADULUI ? Foarte bine, faceţi atunci şi pentru Monumentul Marii Uniri, până nu e prea târziu“, scrie Angel Popescu, preşedinte Noua Dreaptă, Filiala Arad.
Facebook Comments